Un album drag mie

marți, aprilie 27, 2010 Posted by Adriana

Niciodata n-am mai facut o pauza asa de lunga de blog (nu ca l-as avea de mult, dar na...). Nici nu stiu de ce. Da, stiu, sunt ocupata cu alte lucruri in mare parte, dar toti suntem ocupati... Asa am simtit, pur si simplu, sa stau un pic departe de blogul meu, dar acum m-am intors, pentru ca imi era dor de el :)

Intre timp am mai facut una- alta. Un album care mi-e tare drag, asa cum scrie si in titlu, si un altul pe care nu pot sa vi-l arat deocamdata pentru ca este pentru provocarea pentru luna mai de pe Scrapper in Romania, mai dureaza cateva zile pana apare pe site si pana pot sa vi-l arat si aici :)

Sa revin asadar la albumul drag, pe care l-am facut pentru concursul de scrapbooking hibrid de pe forumul Very Scrap. Tema era Pastele. Chiar daca anul asta a trecut Pastele, afost si foarte repede, mi-a placut sa mai raman putin in atmosfera sarbatorii si sa imi amintesc de un Paste foarte dragut, de acum cativa ani, de cand eram toti fericiti, impreuna... era altfel, niciodata n-are sa mai fie asa. Dar sunt foarte multumita ca am cateva fotografii de atunci, care surprind toata atmosfera. Mi-am zis sa le folosesc pe ele si sa fac un mini-album despre Pastele din 2006. Si a iesit albumul asta:


Am castigat si concursul. Acum astept premiul meu din Canada :)

Am sa pun mai jos mai multe detalii, cu paginile din interior si cu modul de realizare, daca intereseaza pe cineva.









Din fotografia de mai jos se vad majoritatea materialelor pe care le-am folosit (la unele am renuntat pe parcurs, altele le-am adaugat, cum am avut inspiratie, fotografia am facut-o mai la inceput).




Asadar, materiale folosite:

- kit digital: Spring Tales and Bunny Trails de Holly Designs (la Shabby Pickle: http://www.shabbypickledesigns.com/boutique/product.php?productid=18391&cat=0&page=1)

- font: CAC Pinafore, in rest e scrisul meu

- foarfece

- adezivi (lipici alb, buretel 3D, lipici stick)

- culori acrilice, penson

- panglicute de diverse culori

- floricica de pasla, buburuza de lemn, clama decorativa cu fluturas

- suporturi ovale pentru pahare

- creioane colorate, carioci

- sclipici



Mod de realizare:

Inspiratia pentru album a venit de la suporturile de pahare pe care le-am gasit intamplator la magazin si care mi s-au parut ca au forma de ou, ele sunt baza fiecarei pagini a albumului (se vad in fotografia cu materialele). Suporturile le-am vopsit asadar cu vopsea acrilica verde pe margine, pentru ca in rest urmau sa fie acoperite.

Fiecare pagina a albumului am facut-o pe calculator folosind kitul mentionat mai sus, am printat apoi paginile, le-am decupat pe contur si le-am lipit peste suporturile de pahare. In afara de paginutele ovale am mai printat cateva elemente din kit (un iepuras, un puiut, etichetele pe care scrie "Paste" si data ,etc) pe care le-am decupat si le-am lipit pe ici pe colo cu buretel 3D. In acelasi mod am lipit si titlul albumului.

Pe prima pagina am prins clama decorativa cu fluturas, clama care pe pagina urmatoare tine etichetuta cu data cand au fost facute pozele, 15 aprilie 2006.

Am pus apoi sclipici peste burtica iepurasului de pe coperta, pe puiut si in mijlocul floricelelor printate, am lipit si alte elemente "reale" - o floricica de pasla, buburuza pe floricica.

Am facut gauri in paginile albumului (nu am un instrument special pentru asta si nu a iesit chiar foarte bine...) si apoi le-am prins cu panglicute colorate. Am mai pus pe ici pe colo si alte panglicute, pe prima pagina, in jurul titlului, pe pagina a doua, pe unde s-a potrivit, imi plac tare mult panglicile si mai ales aveam cateva in culori perfecte pentru proiectul asta :)

Sper sa va placa si voua albumul...pentru mine e ceva deosebit, e dovada ca scrapbookingul e ceva deosebit, cea mai draguta metoda prin care putem pastra clipele frumoase din trecut...

3 comments:

Irina spunea...

uau!e superb!

Cristina spunea...

E absolut superb! Ai degete de zana si talent de artista !

very-scrap spunea...

1000 de felicitari, il meriti cu prisosinta
pup
vicky

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails