Fotografii in fiecare zi

Azi am primit niste mesaje foarte frumoase la una din postarile mele despre bunicu. E interesant cum s-a intamplat ca aici pe blog sa ma simt foarte aproape de el, pentru ca ii mai vad poza prin vreo postare, mai primesc cate un mesaj care ma face sa ma gandesc la el, si mai presus de toate, de fiecare data cand postez cate un proiect sau ceva creativ pe aici,nu pot sa nu-mi imaginez ce tare i-ar fi placut lui , sa fi fost aici langa mine si sa vada tot ce fac. El era o persoana foarte creativa si rabdatoare, mereu facea cate ceva si apoi abia astepta sa-mi arate...si eu la fel, abia asteptam sa-i arat lui tot ce faceam, pentru ca stiam cat de mult are sa-i placa, se vedea asta din stralucirea din ochii lui...De fiecare data cand postez cate ceva aici, am senzatia ca parca i-as arata lui :) Mai ales fotografii, nu exista data sa fac o serie de fotografii mai dragute, sau intr-un loc frumos, sa nu vin repede sa-l chem langa mine la calculator si sa-i arat...asa de uimit parea, de fiecare data spunea ca n-a mai vazut poze asa de frumoase, cate detalii, ce culori...ii placeau, voia sa-i printez, sa puna in albume, el avea grija de albumele noastre in ordine cronologica... am sa pun in curand poze de la branduse, pozele in natura erau preferatele lui, astea si cele in care ne adunam toti pentru un eveniment, o sarbatoare, si el mereu ne facea o fotografie in care sa fim impreuna, am asa de multe poze de astea de grup, stand la masa...incerc si eu sa fac asa de cand nu mai e, dar parca toti se gandesc la el in momentele alea, si..e mai greu.

Filmuletul asta l-am facut pe 22 februarie anul asta, la un an de cand a plecat. Nu l-am mai postat atunci... Acum, cand l-am revazut, cu mai putina tristete decat in ziua aceea plina de semnificatie, am observat 2 lucruri interesante: cat de expresiv era bunicu, cum se uita diferit in aproape fiecare fotografie, cat de tare au putut pozele sa-i surprinda personalitatea si felul de a fi, tocmai pentru ca ii placea si sa fotografieze si sa fie fotografiat...nu sunt niste fotografii "oficiale", in care nu se surprinde nimic, ci mai mult instantanee si poze in care a iesit asa cum era el: comic si plin de viata :) Si ce-am mai observat e cat de vizibil e ca o iubea enorm pe bunica...cand erau amandoi pe aici era ceva obisnuit pentru mine sa-i vad asa, dar parca acum vad altfel, foarte clar, lucrurile astea.

Muzica de pe fundal am ales-o anume. Cu cateva zile inainte sa moara bunicu ascultam Joe Dolan si ma tot gandeam sa-i pun si lui bunicu sa auda cum canta, poate il stia, poate nu, lui ii placea foarte mult muzica in general, si mai ales muzica de genul asta, eram sigura ca i-ar place si cum canta Joe Dolan si de el , asa ca persoana...apoi am citit ca Joe Dolan a murit, mult prea repede...apoi tot aveam in cap melodia aia "Goodbye Venice, goodbye...", si cand m-a chemat mama acasa sa vin la bunicu pentru ca nu se simte foarte bine, nu puteam sa-mi scot melodia aia din cap, desi nu stiam ca se simte chiar asa de rau, dar parca melodia aia imi dadea fiori si totusi nu puteam sa mi-o scot din cap...si apoi bunicu a murit in cateva zile. Si melodia a ramas s-o asociez mereu cu perioada aia. Si nu am mai apucat sa-i pun lui bunicu sa asculte Joe Dolan, dar stiu ca i-ar fi placut foarte mult...

Azi nu e o zi speciala in care sa-mi amintesc de bunicu, nu e ziua lui, nu e ziua cand a murit...e doar o zi, ca toate restul, in care ma gandesc la el, cateodata mai mult,altadata mai putin, mereu cu acelasi dor si cu aceeasi liniste. Nu vreau sa-l uit , atata tot, nu vreau sa uit nici un detaliu, daca se poate, vreau ca astia 24 de ani cat am fost impreuna, de cand m-a luat in brate din ambulanta ce venea de la spital si m-a adus in casa si pana in ultima clipa cand il tineam de mana, vreau ca astia 24 de ani sa fie de neatins pentru uitare.