2009 in imagini

miercuri, ianuarie 06, 2010 Posted by Adriana

Am reusit sa selectez azi cate o fotografie mai mult sau mai putin semnificativa pentru fiecare luna a anului trecut si sa le adun laolalta pentru o pagina din albumul pe anul trecut (care, candva, va fi gata...)
Cam asta e:

Acum mai pe larg un pic:

IANUARIE


A fost probabil luna cea mai normala a anului , a inceput cu o plimbare superba cu bunicutu la padure ca sa facem fotografii de iarna (lui tare ii mai placeau fotografiile si ocaziile pentru fotografii...), a continuat cu ziua lui Liviu, cu ziua mea, petrecuta ca intotdeuna, acasa, cu toti, cu cadouri si tort...E clar acum ca avea sa fie ultima mea zi de nastere de acest fel, deja se apropie urmatoarea si nu stiu cum va fi fara bunicu...va fi ca orice sarbatoare fara el, mai trista asa...

FEBRUARIE

A fost, evident, luna cea mai grea , cea mai in ceata nu din anul acesta, ci din toata viata mea... Bunicu abia implinise 71 de ani, avea parul negru si era mai tanar decat oricine. Era prietenul meu... Pana cand m-a sunat mama ca bunicu a ajuns la spital si ... ca e grav. Eu nici n-am vrut sa cred, bunicu mergea des la spital, mai avea probleme cu inima, se trata, se ingrijea, mergea la controale... Dar acum era altceva. Durerile groaznice pe care le avea de ceva timp...erau cancer, la oase. Na, cum n-a reusit nici un doctor sa-si dea seama de asta pana in ultima lui saptamana de viata, e peste putinta de inteles. Asa a fost sa fie. El, cu cancer in faza terminala, sa fie alaturi de noi pana in ultima clipa, nu prin spitale, sa mearga singur sa se plimbe in alt oras, pentru ca asta isi dorise de ziua lui, sa faca tot ce facea in mod normal. Pana in ultima clipa. Pana a paralizat, nu si-a mai simtit picioarele si a ramas la pat, trimis fiind de la spital fara nici o speranta... Dar n-a durat mult, 5 zile, pana s-a stins incet si incredibil. Am fost acolo ca sa-l tinem de mana, sa-i dam suc pana a putut inghiti, apoi sa-i stergem fruntea. Si sa ne pregatim ca cel care era cel mai viu dintre toti, cel mai vesel, mai optimist, mai glumet, mai generos, mai bland...are sa plece, repede. Dar nu conta. Ce e mai bine pentru el, mi-am spus, si asta a fost tot. Trupul lui era asa de bolnav, chiar daca nu stiusem si nu aveam timp sa ma obisnuiesc...trebuia sa se inatample ce e mai bine pentru el. Si s-a intamplat. Si de atunci nu mai conteaza nici un detaliu, cum au fost zilele urmatoare, cata harababura semi-inutila cauzata de inmormantare, cati oameni...sora lui vitrega nu-l mai vazuse de atatia ani...era acum acolo. Toti erau acum acolo, in curte la noi, la el, printre zapada si lumina, sa-si ia ramas bun de la bunicu. Daca n-as stii ca el e acum peste tot, nu stiu cum ar fi, nici nu vreau sa stiu cum ar fi. Nu mai pot sa-l cuprind si sa rad la glumele lui, dar nu ma opreste nimeni sa ma gandesc la el mereu. Ce s-a intamplat nici nu mai conteaza, daca asa a fost sa fie... Pe aici e obiceiul sa se filmeze si fotografieze inmormantarile...vai, cum ar fi fost... la cate sute, poate mii de fotografii am cu bunicu si mult mai putine filmulete(pentru asta imi pare foarte rau) si la cat era el de atent sa nu iasa vreodata nearanjat in vreo poza...ce mi-ar fi trebuit. El e atat de viu in sufletul meu oricum. De asta am ales pentru luna februarie o fotografie de la ziua lui, ultima.
Clar, voiam sa scriu cate 2-3 idei la fiecare luna, dar chiar nu am putut trece asa usor peste februarie, nu stiu cand o sa pot.

MARTIE


Tristete si cam atat. Am ales o poza de cand am fost, ca in fiecare an, sa culegem ghiocei. Dar ce mai reprezinta poza asta pentru mine mai ales e toata intelegearea si sustinerea care a venit din partea lui Liviu. M-a ascultat si m-a ajutat iar si iar si iar...

APRILIE

Camp cu branduse, viorele, toporasi, habar n-am, ceva mov ... si frumos

MAI

Totul parca era mai bine, am fost de ziua bunicii mele la padure, sora mea venise acasa si era o atmosfera mai dragalasa un pic, am fost si la un picnic in padure eu cu Liviu, de unde e si poza. Dar... Se pare ca durerile de burta ce le aveam in ultima vreme erau un picut mai grave asa si a trebuit sa ma operez...clar ca n-a fost usor, mai ales cand am aflat ca au sa existe consecinte pentru toata viata...

IUNIE



Trebuia sa ne mutam din februarie, dar iunie a fost luna in care a fost "totul" gata (adica am mai stat 3 luni fara apa calda, gaz sau incalzire, dar asta ce mai conta...). Nici macar n-a fost cum trebuia sa fie, o luna dupa operatie chiar nu m-am simtit prea grozav, nu puteam sa ma implic deloc cu mutatul, nu puteam decat sa stau intinsa pe spate, ma gandeam ca bunicu n-are sa vina niciodata sa vada unde stau. Ei, nu e chiar asa. L-am intrebat in ultimele zile daca are sa mai vina la mine (gandindu-ma ca nu mai putea merge si ar fi trebuit sa urce 5 etaje, nu stiam de la inceput ca are sa plece chiar asa repede) si el a raspuns cat de incurajator posibil: "Am sa vin...si pe sus si tot am sa vin!". Asa incat cu timpul m-am obisnuit cu ideea asta, ca si cu multe altele...

IULIE

Parca totul e mai binisor un pic, pot sa ma misc si eu mai mult, e cald afara, am mai terminat cu mutatul... Am fost la nunta Oanei, o fosta colega de facultate, si nuntile parca te fac sa fii mai optimist asa...

AUGUST

Se pare ca am considerat ca are sa fie totul bine cu operatia si am plecat in Italia, la sora mea. A fost bine si frumos, am fost la mare, ceea ce mi-a facut foarte bine, la Roma, la Mirabilandia... Toata luna august a fost draguta, pentru ca pe urma a venit ea si sotul ei acasa si am facut multe gratare, plimbari, renovari pe acasa. Am spalat covoare si am sarit cu furtunul :)A trecut repede si frumos.

SEPTEMBRIE


Emi, fratiorul meu, a inceput clasa a V-a. Parca anul asta am realizat ca eu nu ma mai intorc la scoala, in nici un fel. S-a terminat. Chiar s-a terminat o perioada asa de lunga. A fost cu inceput si sfarsit. Acum e alta perioada. No back to school for me...

OCTOMBRIE


Eu si Liviu implinim 5 ani impreuna. In rest, o toamna draguta.

NOIEMBRIE


Iarasi incepe... Dureri, ingrijorari, doctori, antibiotice, antiinflamatoare...iar, si iar si iar, toata luna. Cica e important sa nu racesc, sa ma feresc de frig, se intampla exact contrariul, nu mai pot scapa de nu stiu ce m-a cuprins, ecograf, medic ginecolog, iar ecograf, iar medic ginecolog, medic de oase, apoi... speranta ca macar pana de Craciun imi trece...N-am iesit vreo 2 saptamani din casa de teroarea frigului astuia, dar nimic, nimic nu vrea sa-mi treaca, sa reactioneze la vreunul din zecile de tratamente... Am facut atat de putine poze luna asta... Am reusit sa gasesc una cu Liviu si Poznetel, motanas dragalas care a stat la noi si ne-a intors casa cu fundul in sus vreo 3 saptamani. Scumpelul de el, a ajuns la ai mei acasa...

DECEMBRIE

Clar, daca tot nu mi-e mai bine, macar sa incerc o noua tactica, recomandata de ultimul medic: sa ignor. Super.
In rest, sarbatorile au fost cele mai triste din viata mea, a multora dintre noi probabil...Din pacate, lipsite de magie, lipsite de prezenta copilaroasa a lui bunicu si de buna lui dispozitia... In plus, a fost primul an in care am putut decora casa noastra, am avut bradul nostru,Emi a ramas cateva nopti la noi, am facut prajiturele de Craciun...am incercat cum am putut sa fac sa fie bine.
Dar na, anul era pe sfarsite, si pentru prima oara de cand ma stiu, chiar imi doream sa se sfarseasca si sa cred ca anul care vine va fi mai bun. Desi multe dintre cele intamplate in 2009 nu mai pot fi schimbate niciodata.

Cam asta a fost anul meu.
Acum, daca tot am vazut ca se mai practica, mi-a venit o idee: sa transform postul asta intr-o leapsa. Cum stau lucrurile? Pai pur si simplu cine primeste leapsa ar trebui ( daca obisnuieste sa faca fotografii), sa caute cate una semnificativa pentru fiecare luna a anului trecut si s-o posteze pe blog, cu sau fara explicatii. Sincer, eu am impresia ca m-am intins cam mult, dar chiar nu e nevoie sa faceti ca mine, important e sa gasiti si sa postati 12 fotografii.

Leapsa merge la putinele persoane pe care le cunosc deocamdata si carora am inceput sa le citesc blogurile, dar serios, daca cineva crede ca ar vrea sa faca asta, oricine e binevenit. Deci : Laura , Irina, Adelina ,Ada si Irina, sper sa fi nimerit bine si sa va placa sa faceti fotografii, sa aveti cate una pentru fiecare luna, daca nu, puteti modifica, o amintire din fiecare luna, sau ceva de genul asta, las la latitudinea voastra :)


Am facut cate o fotografie in fiecare zi anul asta deocamdata, doar ca nu le-am fotografiat, postat, comentat, probabil ca maine. Azi a fost comemorarea anului trecut...

7 comments:

Irina spunea...

Adriana, imi place foarte mult leapsa ta. Mi-au dat lacrimile cu bunicul tau, Dumnezeu sa-l odihneasca!mi-as fi dorit sa am si eu bunici pe care sa-i iubesc asa mult si sa avem o relatie frumoasa, cum ai avut tu cu el.Eu nu pun poze personale pe net, dar o sa ma gandesc la cate o amintire in fiecare luna.

Irina spunea...

p.s. acum am vazut ca esti din Suceava:). Si eu tot :).Pe unde stai?

Irina spunea...

Adriana, multumesc de invitatie!

O voi onora chiar azi.

Si mie imi pare rau pentru bunicul tau...Dumnezeu sa-l odihneasca! Eu nu am decat o mamaie si ea foarte batrana. Bunicul a murit cu 5 ani inainte sa ma nasc eu, iar tataia a murit cand eu aveam vreo 4 ani... mi-l amintesc vag, desi am aflat ca tinea foarte mult la mine, fiind singura nepoata. Si bunica din partea tatalui tot relativ tanara a murit, cred ca eram clasa 1, ceva de genul... Nu stiu ce sa zic... mergem inainte, asa e viata...si cu bune si cu rele...:(

Cu drag,

Irina

Adelina spunea...

Îmi pare rău de bunicul tău! :( O să fac leapşa când mă întorc în Bucureşti (săpt. viitoare), că acum n-am acces la poze. N-o să pun poze personale, cu mine sau cu Eduard, dar aleg altele. Te pup! :)

Adriana spunea...

Multumesc mult, mult pentru mesaje... Da, m-am gandit si eu ca s-ar putea ca unii dintre voi sa nu postati poze pe net ( n-am apucat sa va citesc blogurile intr-atat incat sa-mi dau seama de asta), dar ideea era sa fie cate o amintire, sub orice forma, din fiecare luna, asa incat multumesc ca preluati leapsa, abia astept sa vad ce scrieti :)

Mihaela Zaharia - www.parenting.ro spunea...

Mi-a placut mult ideea ta. Noi am vrut sa facem un astfel de cadou bunicilor - un calendar pe 2010 cu poze ale copiilor din fiecare luna a lui 2009, dar persoana pe care m-am bazat pana in ultimul moment ca il face nu l-a mai facut. Asa ca ideea a ramas pentru la anul. Insa mi-ar placea sa am asa un colaj cu noi, la noi acasa, poate il fac eu.
Din Suceava sunt si eu, ca Irina, unde te-am descoperit de fapt, si stau de 4 ani in Bucuresti.

Adriana spunea...

Mihaela, multumesc pentru vizita pe blog! Ceea ce ai scris tu, calendar cu fotografii, cam fac eu in general pentru copii (si multe alte lucruri pe deasupra, felicitari, albume, aproape orice implica poze :) E o idee foarte buna de cadou, mai ales pentru bunici, in general bunicii sunt cei care apreciaza astfel de gesturi, desi, evident, oricui ii place sa aiba fotografii cu copiii prin casa. Am de gand sa lansez si un site pentru a promova lucrurile astea, dar deocamdata ma ocup de blogul meu :)

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails