E asa de frig...
Asa am auzit, ca e foarte frig afara, pe aici sunt intre -25 si -28 de grade. Suna infiorator. Asa incat eu weekendul asta (pana miercuri de fapt), nu ies absolut deloc si nicaieri. De aceea a venit Emi, sa stam amandoi la caldurica, sa mancam paine cu ou si sos de caramel, Chicken Parmigiana, el sa se uite la televizor, sa coloreze si sa citeasca, eu sa stau bineinteles la calculator, sa-mi organizez gandurile si chiar sa fac doua pagini de scrapbook. Ceea ce e foarte bine. De obicei cand aveam cateva fotografii noi, sau un eveniment nou, mi-era asa de greu sa scriu imediat despre el, sa folosesc fotografiile, dar acum ca pozele sunt asa de rare, se pare ca-mi vine sa le folosesc. E incredibil cat de putine chestii sunt de fotografiat prin casa in ianuarie, mai ales cand nu e vreun copil prin preajma, sau cineva care sa faca ceva interesant... Asa incat mi-am folosit cadoul meu de la Liviu - un tripod- si mi-am facut poze, mie. Singura, in liniste. Si am fost foarte dezamagita de cum au iesit. Mai exact de cum am iesit eu, nu pozele... cu ochii umflati, cu pete negre, nu stiu, asa cumva ciudat... eu am nevoie de soare ca sa imi fie bine. E dragut ca e cald in casa, dar daca e intuneric eu ma prost dispun si intru intr-o stare asa, de iarna. Azi a fost soare insa, si cer senin, si iar mi-am amintit ce frumos e cand vine primavara... atunci am sa ies si eu mai frumos in poze :)
Pana una alta am folosit cateva sa fac doua pagini (asortate) despre ziua mea. Cam asa arata ele:
(Credite: Kasia Designs)
Cel mai dragut mi se pare ca m-am folosit de postarea de ieri de pe blog sa ma ajute la jurnalul de pe una din pagini...blogul meu a ajuns sa fie folositor, macar un pic :)
0 comments:
Trimiteți un comentariu