Astazi bunicutu ar fi implinit 72 de ani. Ar fi fost asa de frumos si de bine, ca in orice an de 2 februarie de cand ma stiu. Dar anul asta e diferit. Ce mai pot sa fac? Cateodata ii mai scriu scrisori de genul asta, imi mai limpezesc gandurile si sper ca ajung cumva la el...
Credite : Cinammon DesignsAnul trecut de ziua lui i-am facut cadou un album, numai cu el si cu bunicuta. A apucat sa se uite in el de vreo doua ori, apoi ... apoi s-au uitat prin el oamenii care au venit sa-si ia ramas bun, peste exact 20 de zile. Mi-a spus ca stia ca ii fac cadou ori un album de asta, ori un CD cu tangouri... imi ceruse daca pot sa-i caut niste tangouri. Se simtea foarte rau in ultima vreme, nu mai avea rabdare sa faca aproape nimic, avea dureri groaznice, nu putea sa doarma, si tot ce putea face era sa asculte muzica toata noaptea, la casti, sa nu o trezeasca pe bunica... Dar n-am mai apucat sa-i fac CD-ul ala cu tangouri, la fel cum n-am mai apucat sa fac multe lucruri pe care voiam sa le fac cu el, pentru el...pur si simplu el ar mai fi fost cu noi macar 20 de ani... N-am stiut ca e bolnav, nimeni nu stia, nici el, dar era mai trist asa, ca si cum ar fi fost ingrijorat, dar parca nu voia sa spuna nimic, sa nu supere pe nimeni...
Oricum, in timp ce faceam albumul ala, parca aveam o strangere de inima sa folosesc pe vreo pagina aripi de ingeri sau pene (si anul trecut era foarte la moda sa folosesti pene pe paginile digitale, erau in toate kiturile, mereu ma impiedicam de ele), si mi s-a facut brusc frica sa le folosesc, aveam ca o neliniste... nu situ de ce mi-a trecut prin cap ca daca am sa pun aripi pe vreo pagina de-a lui...are sa moara. Total absurd, chiar imi timp ce imi treceau gandurile astea prin cap, ma linisteam cumva de genul "Cum sa fie posibil asa ceva, bunicu are sa mai traiasca asa de multi ani, doar n-are nici un motiv sa pateasca ceva", si imi scoteam gandul din minte. Dar totusi am incercat sa nu folosesc elementele alea, si sunt convinsa ca nu s-au strecurat pana la urma in albumul lui. Dar bunicu avea cancer si a murit peste 20 de zile. Stiu ca n-are nici o legatura cu aripile de ingeri, decat poate ca acum el e printre ingeri de ziua lui si acolo ii e mai bine decat ii era in ultima vreme aici. In ultimele zile nu-si mai simtea picioarele, paralizase adica, dar n-a mai apucat sa traiasca cu asta, s-a dus atat de repede...
De ziua lui anul trecut, deci cu 20 de zile inainte de a muri, a vrut sa mearga singur la Radauti, un oras la peste 20 de km de unde e casa lui, ca sa se inchine la Catedrala si la o manastire care este acolo, Bogdana. Chiar daca se simte asa de rau, a zis sa-l lasa toata lumea in pace sa mearga unde vrea el, ca trebuie sa mearga si nici sa nu-l sune nimeni pe celular ca are sa vina el pana seara... Si cu toata strangerea de inima ai mei l-au lasat sa mearga singur, si n-a patit nimic atunci, nu i s-a facut rau, nu nimic, a venit acasa si... a fost ultima lui plimbare...
Acum un an... a fost ultimul 2 februarie fericit pentru noi, desi probabil ar trebui sa ne consolam cu gandul ca lui i-e bine si asta ar trebui sa fie suficient. Si chiar e, numai ca...dorul ramane. Nu pot sa cred ca se face un an, ma inspaimanta gandul ca timpul trece si el ramane undeva in urma, prin 2009, pana cand a fost aici langa noi. Dar de fapt nu e asa, n-are sa ramana niciodata in urma, atata timp cat il iau cu mine peste tot, il port in minte si in suflet mereu.